Proceduri de prevenție prevăzute de
Legea nr. 381/2009 privind introducerea concordatului preventiv și a mandatului ad-hoc

Atât concordatul preventiv cât și mandatul ad-hoc sunt proceduri de prevenție a insolvenței, prin care se urmărește salvgardarea întreprinderii aflate în dificultate, în vederea continuării activității acesteia, a păstrării locurilor de muncă și a acoperirii creanțelor asupra debitorului, prin proceduri amiabile de renegociere a creanțelor sau a condițiilor acestora, ori prin încheierea unui concordat preventiv.

Aceste proceduri de prevenție se aplică întreprinderilor în dificultate.

Aceste proceduri de prevenție nu se aplică întreprinderilor în stare de insolvență.
Aceste proceduri de prevenție se caracterizează prin aceea că sunt rapide, puțin judiciarizate, confidențiale (în tot sau în mare măsură).
Aceste proceduri de prevenție, permit părților implicate să fie asistate de un manager de criză, practician în insolvență, autorizat conform legii.